Heruvissima

Fata din aceasta poveste se numește Heruvissima. Personaj parcă născut din Shakespeare, din Visul Unei Nopți de vară, din grădinile lui cu zâne şi oameni cu cap de măgar, Heruvissima părea făcută din muzică, iar degetul ei desena neîncetat în timp ce asculta operă. Uneori cânta la pian atât de frumos, încât timpul devenea ud și începea să plouă cu sateliți.

Sublimul e ceva ce se transmite prin aer.

De ce spun că parca era din Shakespeare? Pentru că era mereu inconjurata de zâne, de Oberon și Titania, de Lysander și de Demetria. Trăiasu într- o pădure cu felinare mici si frumoase care făceau frunzele să fie clar-obscure.

Heruvissima era foarte sensibila şi nimeni nu o putuse întări, nici Pan, nici Priap, nici Apollo, cu tot cortegiul lor de zei.

Heruvissima era foarte sensibilă și de multe ori o apucau anumite senzații necunoscute, ca un fel de slăbiciune și de data asta nu avea legătură cu opera, ci cu sufletul ei. Și si-a dat seama la 23 de ani ca trebuie să faca ceva extrem, ca sa mai scape de aceste bătai de inima, de aceasta nesiguranță. Și așa cum vedem prin filme, a vazut afișul acela cu Avem nevoie de tine in armata țării! A zis păi de ce să nu ma duc?

Deşi prietenii au fost șocați că traviata noastră își pune pălărie și se duce să faca strategii militare, Heruvissima a plecat in armată iar ziua încorporării fu de neuitat, cu băieţi care îşi conduceau iubitele la unitate. Era exact invers decat de obicei: bărbatii ramaneau afara si fetele intrau cu geamantanul.

Ce ploaie de lacrimi avea loc la intrare, fetele intrau, băieţii plecau acasă şi încet încet, opera se auzea tot mai puţin, inlocuită de câteva manele aduse pe telefon de niște fete care se uitau la Insula Iubirii.

Zilele începuseră cu trezirea la ora 6, exerciţii, fugă, tehnici, târâş pe coate. Fetele mâncau intr-o cantină unde uneori se luau la bătaie, pe mese, ca in filmele cu deţinuţi. După 6 luni, Heruvissima descoperise in ea un cufăr de diamante, in sensul că nu mai era atât de sensibila, începuse să fie teritorială, să nu se mai lase amăgită doar pentru că ea era fata finuță de la Bucuresti si să lupte pentru drepturile ei. O dată a fost solicitată de căpităneasă să curețe podeaua cu periuța de dinți, așa cum se practica in armată ca forma de umilire și a refuzat. A fost bruscata si Heruvissima a scuipat-o in față pe căpităneasă și așa a ajuns la izolare pentru o zi. Alta dată, după alte câteva luni, in sala de mese incepu o revoltă între fete, nimeni nu mai știe de la ce s-au luat iar Heruvissima s-a luptat corp la corp cu o alta femeie-soldat. Și a observat că prinsese cumva gustul de sânge, chiar daca nu a fost provocata vreo rană. A și dat, a și luat, și ajunsese sa se simta puternică. Incepusera sa ii scada complexele iar in unele momente se simțea Dumnezeu.

Dormeau 20 de fete intr-o cameră iar Heruvissima adormea ultima, incercând să iși imagineze ce a triggăruit-o că s-a schimbat destul de mult, că a luptat cu unghiile si cu dinții pentru respect, se intreba de vreo trauma din copilărie, insă nu iși aducea aminte de nimic. Poate este puterea individului, dorința lui de a reuși, că poate corpul spune stop insă creierul strigă Niciodata. Dar e ok ce s-a intamplat. Heruvissima devenise mândra de sine.

Incolo era o atmosfera normala de cazarmă. Exerciții, disciplină, 3 mese pe zi si somn. Btw Fetele işi ţineau hainele in dulapuri tapetate pe interior cu postere cu Marcel și Jaguarul de la Insula Iubirii.

O dată Heruvissima fusese din nou bruscată de căpităneasă, de data asta a fost ceva mai agresiv, a fost lovita iar ea considera ca fara motiv iar căpităneasa, a lovit-o foarte tare așa ca Heruvissima i-a dat peste față cu tava de la sala de mese. Și așa, Heruvissima a fost data afara din armată si s-a intors la Bucuresti, la casa ei cu pian si instrumente muzicale.

Și lucrurile au revenit la normal.

Zeii se zbenguie prin păduri.

Herminele se ascund după copaci, împuşcându-l pe Rigoletto cu pistoale cu apă.

Părinţii aşteaptă liberarea şi mai primesc scrisori de la fete.

Iar Heruvissima se intoarse la pian.

Insă niciodata nu uitase experiența cazarmei si din acel moment, in momentul in care iesea pe ușă, incepea se privească lumea cu totul altfel.